Muzeele Complexului Naţional Muzeal ASTRA s-au bucurat de prezenţa unui număr impresionant de vizitatori în cadrul programului Noaptea Europenă a Muzeelor din acest an. Sibienii şi turiştii au fost atraşi în primul rând de varietatea programului anunţat de organizatori pentru acest eveniment.
Expoziţiile şi atelierele despre arta şi cultura niponă prezentate în cadrul Muzeului de etnografie universală „Franz Binder” din Piaţa Mică, nr.11, au fost vizitate ziua şi noaptea trecută de aproximativ 3000 de persoane, iar „Strădaniile colecţionarului. Pasiuni… amintiri… idealuri… cărţi… obiecte…”, expusă la Muzeul de etnografie săsească „Emil Sigerus” (Casa Artelor) a interesat 2000 de vizitatori.
Evenimentele organizate la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a convins nu mai puţin de 14.500 de sibieni să participe. Aceştia au avut parte de un program variat ce a inclus concerte de muzică tradiţională românească, niponă şi ţigănească, spectacole de teatru pentru copii şi adulţi, proiecţii de film, dar şi un maraton gastronomic cu specific transilvan.
Centrul Cultural Memorial “dr. Gheorghe Telea Bologa” situat în satul Noul Român, comuna Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu este în administrarea Ministerului Culturii, în cea a Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, iar anul acesta a făcut parte din CARAVANA NOAPTEA MUZEELOR şi a înregistrat un numar de 120 vizitatori.
Cu un nou record de peste 19.600 de vizitatori se poate afirma că locaţiile şi oferta evenimentelor oferite de Complexul Naţional Muzeal ASTRA se bucură tot mai mult de aprecierea şi interesul, atât al sibienilor, cât şi al turiştilor din ţară şi din străinătate.
Credit foto: Silviu POPA