Astra Film Festival s-a încheiat sâmbătă seara, odată cu decernarea premiilor. Trupa Anton Pann a deschis ceremonia, alăturându-se astfel altor trei formații românești care au cântat în Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor în săptămâna 15 – 21 octombrie 2012 : Avant’n’Gard, Zmei Trei și Trei Parale. Au putut fi ascultate, de asemenea, două trupe din Cehia, Floex și DVA, care au concertat în cadrul festivalului Soundczech, inițiat de Centrul Ceh din București.
Au fost prezenți la festival sute de profesioniști din lumea filmului, care au asistat, pe lângă proiecții, la masterclass-uri și ateliere desfășurate pe mai multe zile : Roma Stories, Profesia de documentarist, prezentat de Petr Lom, Documentarul de investigație, dar și o reuniune Docstories Marea Neagră, reprezentând a doua sesiune după cea de la Tbilisi, din cadrul IDFA – International Documentary Film Amsterdam – din Olanda.
Pe lângă aceste evenimente, Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor a găzduit de-a lungul săptămânii trecute expoziția albumului de fotografie a lui Kathleen Laraia McLaughlin, « Culoarea fânului : Țăranii din Maramureș ». În holul clădirii, au putut fi admirate și obiectele din cadrul expoziţiei ReciclART.
Programul educațional pentru copii și adolescenți, Astra Film Junior, a prezentat proiecții speciale, având tema apei ca idee centrală. Episoade din Esperanto. Copiii Apei, dar și din mini-serialul documentar Cum se fabrică au putut fi urmărite în primele zile ale săptămânii. A fost, de asemenea, organizat un concurs de desene pentru elevi din clasele primare și un concurs de mesaje pentru cei din clasele de gimnaziu, având aceeași temă a economisirii apei. Cele mai reuşite mesaje şi desene au fost premiate sâmbătă în cadrul unei gale la care au fost prezenţi mare parte parte dintre copiii ale căror opere au fost declarate câştigătoare, împreună cu profesorii lor.
Palmaresul acestei ediții a fost stabilit sâmbătă seara de un juriu format din Luciano Barisone (directorul Festivalului Internațional de film documentar din Elveția Visions du Réel din Nyon în 2000), Sorin Botoșeneanu (Decan al Facultății de film din Universitatea națională de artă teatrală și cinematografică „I.L.Caragiale” din București), Hanka Kastelicová (producător executiv al departamentului „Film Documentar” pentru HBO Europa), René Kubásek (directorul Centrului Ceh), Cristian Nițulescu (membru CA SRTV şi consilier management TVR3, fost producător executiv la departamentul de ştiri al Societăţii Naţionale de Televiziune), Christophe Pomez (consilier pe probleme de cinema și teatru al Ministerului Culturii din Franța, actualul director al Institutului Francez din România, filiala Cluj-Napoca), Cristi Puiu (regizor și scenarist) și Michael Stewart (antropolog și director al festivalului de film documentar Open City de la Londra).
Cântec de leagăn din Phom Penh (Phom Penh Lullaby) a câştigat Marele Premiu Astra Film la ediţia din 2012 a festivalului. Filmul polonezului Pawel Kloc este povestea lui Ilan Schickman care a plecat din Israel visând la o nouă viaţă. Acum el locuieşte în Phnom Penh, Cambodgia, cu iubita lui khmeră, Saran, si fiicele lor, încercând să-şi câştige existenţa ca ghicitor ambulant.
Se crede cel mai bun (He thinks he’s the best) a primit Premiul Astra pentru cel mai bun documentar în competiţia internaţională. Este un film în care regizoarea Maria Kuhlberg vorbeşte despre traumele din copilărie care te pot marca toată viaţa.
„Pentru inteligența și dragostea cu care s-au apropiat de un subiect mai degrabă lipsit de strălucire, reușind să-i restituie frumusețea și adevărul conținute în momentele fără glorie ale vieții de la bloc”, regizoarele din Belgia Anne Schiltz și Charlotte Grégoire au primit Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia România. Cheltuieli comune (Common Ground) este un film despre viaţa la bloc în România, în care realizatoarele încearcă să descopere ce se comunică într-o astfel de clădire.
„Pentru că dragostea nu încape între ziduri, pentru că zidurile zăgăzuiesc trei iubiri, pentru umorul intrinsec al abordării şi pentru o realitate universală, chiar dacă este descoperită în România” juriul a acordat Premiul „Realităţi Româneşti”, filmului Noosfera. Realizat de Artchil Khetagouri şi Ileana Stănculescu, filmul prezintă povestea sociologului Nicolae Dumitru care a descoperit o teorie despre cum va fi dragostea în viitor pe Pământ, dar care şi-a neglijat propria viaţă amoroasă.
Premiul pentru cel mai bun documentar, competiţia Eco CinematogrAFF i-a revenit filmului Gone Wild al lui Dan Curean. Este un film despre caii sălbatici din Letea, „un film profund cinematic, cu imagini de neuitat din Delta Dunării, evocând sălbăticia şi fragilitatea unui loc unde oamenii sunt subordonaţi puterii naturii.”
Alegerea s-a dovedit foarte dificilă la competiţia Student, iar juriul a decis în cele din urmă să premieze două filme ex-aequo. Prima premiată a fost britanica Iris Zaki pentru Schimburi cuşer (My kosher shifts). Este povestea unui hotel pentru evrei ortodocşi din Londra prin ochii lui Iris, care lucrează ca receptionistă. Al doilea film premiat este Ultima stradă (Ultima calle), un film despre locuitorii unui cartier din Barcelona care îşi apără vechiul mod de viaţă în faţa invaziei noilor construcţii. Realizatorii acestui film sunt Rasmus Sievers şi Marina Monsonis.
Premiul special acordat documentarului românesc a mers către Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei realizat de germanul Fabian Daub. Filmul a fost apreciat pentru că „prin unghiul obiectiv de abordare, continuă să menţină vie atenţia asupra acestei părţi a României, care se află într-adevăr la marginea prăpastiei”.
AFF2012 în cifre
În total, la ediția din acest an au fost :
– 300 de ore de proiecție în cele trei săli ale Casei de Cultură a Sindicatelor
– 83 de filme în premieră naţională sau internaţională
– 46 de filme in programele din afara competiţiei.
– 54 de filme participante în cele patru secţiuni ale competiţiei.
– 71 de ţări înscrise la începutul anului pentru preselecţie.
– 83 de filme prezentate în premieră naţională sau internaţională.
– 150 de voluntari în echipa de organizare a festivalului; 100 din Sibiu, ceilalţi din restul ţării.
– 1172 de filme înscrise în preselecţia festivalului, la începutul acestui an.
– 6000 de copii la secţiunea Astra Film Junior.
– 50.000 de persoane la Festivalul de Film Documentar Astra.