Programul zilei de sâmbătă, 20 octombrie, de la Astra Film Festival, debutează de dimineață cu secțiunea „Dacii în filmul documentar”, cuprinzând controversatele „Draco – chipurile de piatră”, „Dacii – adevăruri tulburătoare” și „Descifrând Dacia – Moștenirea pierdută a României”. Proiecţiile din sala Mircea Săucan vor fi urmate de o dezbatere deschisă, la care vor participa autorii filmelor, şi care va fi moderată de către dr. Gheorghe Alexandru Niculescu, cercetător la Institutul de arheologie „Vasile Pârvan”. Discuția va pleca de la obiectivele anunțate și se va orienta înspre mijloacele folosite, dar și înspre diferențele dintre cunoașterea științifică și cunoașterea comună, difuzată prin sistemul de învățământ și prin mass-media, mituri sau pseudo-știință.
De-a lungul întregii zile vor fi difuzate filme ce au fost grupate în secțiunea „Familia”.
Documentarele pun în discuție viața de cuplu, tensiunile și frustrările existente într-o familie, dar și identitatea de gen sau încercările de a depăși conflictele prin regăsirea unui sens originar. Documentarul realizat de olandeza Marieke Schellart, „Ovule pentru mai târziu”, difuzat în sala John Marshall, de la ora 18:00, prezintă situația femeilor trecute de 35 de ani, care s-au dedicat ani de zile numai educației și carierei, descoperind la această vârstă riscul de a rămâne singure și încearcând să-și păcălească ceasul biologic.
În aceeași secțiune sunt programate următoarele filme: Cântec de leagăn din Phnom Penh (Pawel Kloc, Polonia) , Mese în familie (Dana Budisavjevic, Croația), Se crede cel mai bun (Maria Kuhlberg, Suedia), Aici… adică acolo (Laura Căpățână – Juller, România), Scrisoarea Sumnei (Hadar Kleinman-Zadock, Timna Goldstein-Hattab, Israel), Fii risipitori (Kimberly Reed, U.S.A), Mama Illegal (Ed Moschitz, Austria), Ovule pentru mai târziu (Marieke Schellart, Olanda), Scrisoare pentru tata (Srdan Keca, Serbia, U.K.), Noosfera (Artchil Khetagouri, Ileana Stănculescu, România).
Principalul eveniment al zilei de sâmbătă, dar și al festivalului, este Gala decernării premiilor, programată să înceapă în sala John Marshall de la 19:30. Filmele câștigătoare vor fi redifuzate
duminică, de la ora 14:00, în sala Mircea Săucan.
Imediat după încheierea galei de decernare a premiilor, sâmbătă, de la ora 21:00, va intra în concert grupul de muzică veche Anton Pann. Înființat în 2004 ca formație vocal-instrumentală, Anton Pann se inspiră din manuscrise medievale otomane, bizantine și orientale, resuscitand frumusețea eclectică a
muzicii vechi.
Intrarea libera la concert !