Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

ARTmania Festival

26 IUL VIN
-
27 IUL SAM
2019

poster ARTmania Festival Sibiu

Premiere oferite de ARTmania Festival 2019: 
Opeth revine pe scena festivalului la 10 ani de la primul concert sustinut in premiera in Romania, la ARTmania
Madrugada se reunesc la 10 ani dupa despartire si concerteaza in premiera in Romania
Wardruna vine pentru prima oara in Romania, intr-un show pe scena din Piata Mare
Myrkur: „Folkesange” – artista revine in tara noastra pentru ARTmania 2019 cu un concert special, parte din turneul sau acustic

1. Comunicat de presa cu diacritice
2. Comunicat de presa fara diacritice
3. Poster, primele confirmari ARTmania Festival 2019
FOTO 1. Opeth la ARTmania Festival 2019
FOTO 2. Madrugada la ARTmania Festival 2019
FOTO 3. Wardruna la ARTmania Festival 2019
FOTO 4. Myrkur - Folkesange la ARTmania Festival 2019

Opeth, Madrugada, Wardruna si Myrkur fac parte din primul val de artisti confirmati la cea de-a 14-a editie ARTmania Festival, ce va avea loc in perioada 26 - 27 iulie 2019, in Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului.
 

Opeth, unul dintre cele mai cunoscute nume ale industriei muzicale internationale, revine pe scena ARTmania Festival la 10 ani de cand a urcat pe scena din Piata Mare si a concertat in premiera in Romania. Trupa suedeza care a redefinit un intreg gen, a demontat conventiile muzicale si nu a incetat sa isi surprinda fanii, a fost infiintata la initiativa lui Mikael Åkerfeldt, in 1990, intr-una dintre suburbiile orasului Stockholm, Suedia.  
Cu 12 albume la activ, intense, variate si bogate stilistic, Opeth se numara printre cele mai bune proiecte muzicale de pe mapamond, fie ca vorbim despre show-urile live sau despre albume. De-a lungul carierei, trupa a parcurs un traseu stilistic foarte divers si interesant: cu „Orchid” (1995) a redefinit granitele death metal-ului. Sase ani mai tarziu, cu „Blackwater Park”, a atins culmile muzicalitatii specifice genului, pentru ca „Damnation” (2003) sa sparga normele consacrate. Cinci ani dupa aceea, „Watershed” a marcat incheierea capitolului death metal dupa vizitarea si surprinderea celor mai intunecate colturi si a celor mai brutale nuante ale sale. In 2014, albumul „Pale Communion” a reprezentat puntea de trecere oficiala catre genul progresiv, marcata de o imbinare si interpretare inedita, contemporana, a tonalitatilor specifice anilor ‛60, ‛70 si ‛80. Drept dovada pentru reusitele muzicale ale trupei stau nu doar recenziile pozitive ale criticilor de specialitate, ci si un premiu Grammy pentru „Cea mai buna prestatie Hard Rock” din Suedia si adjudecarea a nenumarate pozitii in topurile internationale, precum Billboard 200. 

Norvegienii de la 
Madrugada sunt actorii unei duble premiere: pentru prima data in concert in Romania si pentru prima data reuniti dupa o pauza de 10 ani, trupa alegand ca ARTmania Festival sa faca parte din turneul lor de revenire. Acest tur de forta european marcheaza 10 ani de la lansarea legendarului lor album de debut, „Industrial Silence”, motiv pentru care pe scena vor urca 3 dintre cei 4 artisti care au format initial Madrugada: Sivert Høyem, Frode Jacobsen si Jon Lauvland Pettersen. In cei peste 13 ani de existenta, trupa a lansat sase albume, unele ajungand cele mai vandute albume din Norvegia si aducandu-le cinci premii in cadrul anualei „Spellemannprisen”, echivalentul norvegian al premiilor Grammy (la categoriile „Cel mai bun album rock”, „Cel mai bun cantec” si „Cel mai bun Spellemann al anului”), doua premii „Alarm awards” si numeroase trofee pentru vanzarile obtinute de lucrarile lor.
 

Wardruna, cunoscuta publicului larg din Romania in special datorita serialului Vikings, este o trupa norvegiana de neo/dark folk ce exporeaza adancimile si misticismul culturii traditionale nordice, reinterpretate intr-un stil contemporan, cu accentuate note de mister. La cea de-a 14-a editie ARTmania Festival, Wardruna isi va incanta fanii si cu piese de pe ultimul album al trupei, „Skald”, ce va fi lansat spre finalul lui noiembrie 2018. „Skald” promite multe surprize ascultatorilor, purtandu-i intr-o aventura muzicala aflata in afara bogatului peisaj sonor pentru care Wardruna a devenit faimoasa. Noua abordare, directa, dar la fel de intensa, va cufunda calatorii intr-o imbinare mistica de poezie, voce si sunetele stravechi ale instrumentelor traditionale.

Myrkur: „Folkesange” - artista revine in Romania cu un concert special ce face parte din turneul acustic (numit „Folkesange”). In cadrul acestuia, alaturi de un grup de tineri instrumentisti si de un cor de fete, artista va interpreta melodii din folclorul nordic si compozitii proprii reinterpretate in versiune acustica, ambele tipuri de piese fiind incluse pe cel mai recent album, „Mareridt”. Myrkur, termen care se traduce prin „intuneric” in islandeza, este numele proiectului muzical de black-metal si alter ego-ului artistei si fotomodelului danez Amalie Bruun. Nascut din tenebrele scandinave, Myrkur combina intensitatea bruta a energiei masculine cu tonalitatile black metal si cu muzicalitatea vocilor feminine, sofisticate si delicate pe alocuri. Albumul de debut, „M” (coprodus cu Ulver, in colaborare cu membri din Mayhem, Nidingr si Arch Enemy), a adus Amaliei Bruun premiul pentru „Cel mai bun album hard rock” la Gaffa Awards, in 2015, premiul pentru „Trupa anului” si cel pentru „Metal album of the Year” la competitia High Voltage Awards. A fost indelung laudata de critica (Steppeulven – Asociatia Daneza a Criticilor Muzicali), a avut turnee alaturi de nume cunoscute, precum Behemoth sau Opeth si a urcat pe scenele unora dintre cele mai mari festivaluri, ca: Hellfest, Graspop sau Wacken Open Air Festival.

Abonamentele pentru editia 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus in vanzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro, primele 1.000 de abonamente avand un pret special de 190 lei/ buc., disponibil pana la epuizare, dar nu mai tarziu de 30 noiembrie 2018.

     # # #

ARTmania Festival, primul festival romanesc care a dezvoltat in Romania ideea de imbinare dintre arta si divertisment („entertainment”), este o platforma dedicata promovarii tuturor formelor de expresie artistica inspirate din cultura rock.   

De-a lungul editiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Insa, ARTmania Festival nu inseamna doar concerte ale unor mari formatii internationale si locale. Muzica este componenta de baza de la care a pornit totul, insa, reprezinta doar o parte din experienta pe care festivalul a dorit sa o ofere iubitorilor de arta din Romania si din strainatate.

Inca de la inceputuri, ARTmania a fost gandita ca o platforma culturala menita sa ofere publicului cat mai multe evenimente si moduri de a experimenta forme variate de expresie artistica, precum: concerte, expozitii, lansari de carte sau proiectii de film. Acest spatiu comun de intalnire al artistilor si publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, gazduit de Piata si de cetatea medievala, creeaza spatiul de poveste si magia care reprezinta, in esenta, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din Romania si una dintre marcile cu cea mai indelungata traditie de pe scena culturala regionala, ARTmania si-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept indraznet si al unui ambient special: Piata Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale din Estul Europei.

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro