Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Silvana Armat, Sebastian Marcovici și Dragoș Dumitru expun povestea Sibiului din 2014 la Focus Sibiu, ediția a VII-a

55 de evenimente politice, culturale, sportive și sociale  compun cea de-a șaptea ediție a expoziției de fotografie de presă Focus Sibiu. Silvana Armat, Sebastian Marcovici și invitatul celei de-a șaptea ediții, Dragoș Dumitru, spun în fotografii povestea Sibiului în anul 2014. Cele peste 70 de fotografii sunt structurate în patru secțiuni distincte.            

Fiind un an în care politicul a dat tonul evenimentelor, cei trei fotografii ilustrează drumul președintelui Klaus Iohannis din funcția de primar al Sibiului în cea de președinte al României într-o secțiune intitulată „Klaus Iohannis – Pas cu Pas”. Evenimentele culturale, sportive și sociale vor fi structurate, în mod tradițional, urmând cursul cronologic al anului 2014. Sebastian Marcovici va expune în 8 fotografii un reportaj despre stagiunea Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu iar Silvana Armat un fotoreportaj despre singura echipă canină de terapie pentru copiii bolnavi de autism în cadrul unui proiect al Fundației „Un copil, o speranță”.

Expoziția Focus Sibiu va fi vernisată în data de 21 mai, de la ora 19, în Curtea Interioară a Primăriei Municipiului Sibiu. „2014 a fost un an extrem de încărcat din punct de vedere al evenimentelor. A fost un an tumultos însă plin de rezultate pentru noi, cei care vedem Sibiul prin obiectivul aparatului de fotografiat”, spune Sebastian Marcovici, președintele Asociației Focus Sibiu. Vernisajul expoziției va avea loc la ora 19.

            Expoziția Focus Sibiu va putea fi vizitată în perioada 21 mai – 1 iunie, în fiecare zi lucrătoare, între orele 8 și 16, în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu. Fotografiile edițiilor anterioare pot fi văzute pe pagina www.Facebook.com/FocusSibiu.

Expoziția retrospectivă Focus Sibiu face parte din Festivalul Internațional de Fotografie Focus Sibiu. Festivalul va avea loc în luna octombrie și va include peste 20 de expoziții realizate de fotografi români și străini, structurate pe diverse domenii, de la fotografie de presă la fotografie de modă, fotografie de portret sau fotografie sportivă.

Focus Sibiu este un eveniment organizat de Asociația Focus Sibiu, cofinanțat de Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Parteneri principali: Banca Comercială Carpatica, Asociația Română pentru Reciclare, Nikon România.

Expoziție printată de Plastic Pro.

Galerie

  • Silvana Armat, Sebastian Marcovici și Dragoș Dumitru expun povestea Sibiului din 2014 la Focus Sibiu, ediția a VII-a poza 0

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Articole similare

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro