Ambasadorii Sibiu Challenge, Daniela Cîrlan şi Daniel Troancă, vă invită pe 27 septembrie la Duathlon Challenge

Misiunea evenimentului Sibiu Challenge este aceea de a promova sportul şi un stil de viaţă sănătos şi activ. Sibiu Challenge şi-a ales până în prezent doi ambasadori, care să promoveze sportul sibian în cadrul comunităţii locale şi să scoată în evidenţă importanţa practicării regulate a unui sport la orice vârstă. Este vorba despre Elena Daniela Cîrlan şi Daniel Troancă, doi atleţi sibieni cu care ne mândrim şi care s-au alăturat din pasiune cauzei de promovare a sportului de masă în rândul sibienilor. 

Elena Daniela Cîrlan – ambasador Sibiu Challenge.

Atleta sibiană este multiplă campioană naţională şi balcanică în probele de 10 km, 21.1 km şi 42.2 km şi vice campioană europeană de junioare. Daniela a reprezentat România cu mândrie la Jocurile Olimpice de la Atena şi, mai mult, anul acesta a câştigat locul 2 la Maratonul de la Bratislava şi la Campionatul Naţional Semimaraton. În palmaresul acesteia intră recordurile personale de 2h 36.14 la Maraton, 1h 12.14 la Semimaraton, alergare 10 km în 34:04 şi, de curând,  locul 1 la Maraton Banska Bistrica 2015.

În prezent, atleta sibiană de performaţă se pregăteşte să alerge pe 4 octombrie la Maratonul de la Bucureşti, unde vor fi şi Campionatele Naţionale de Maraton, în speranţa obţinerii baremului necesar participării la Jocurile Olimpice de la Rio: „Pe 27 septembrie voi fi prezentă la Duathlon Challenge, pentru a-i susţine pe concurenţi. Haideţi să promovăm împreună sportul de masă sibian.”, a declarat Daniela.

Daniel Troancă – ambasador Sibiu Challenge

Sportiv amator, însă unul devotat şi consecvent, Daniel Troancă a reprezentat Sibiul şi România la o serie de competiţii de alergare, ciclism si triatlon din ţară şi din străinătate. S-a alăturat ca şi ambasador proiectului Sibiu Challenge din dorinţa de a-i încuraja pe oameni să adopte un stil de viaţă pro-activ. A început să participe la competiţii în 2005, iar de atunci a participat la aprox. 50 de competiţii naţionale şi internaţionale de anduranţă: alergare (maraton şi semimaraton), duatlon (alergare + bicicletă), triatlon (înot 1.5 km + bicicletă 40 km + alergare 10 km), triatlon extrem – Iron Man (inot 3.8 km + bicicletă 180 km + alergare 42.2 km) şi ciclism (montan şi de şosea).

La 36 de ani, Daniel Troancă, jurist de profesie, este primul sibian care a terminat o cursă Iron Man (Omul de fier). De două ori finisher la celebra competiţie de triatlon extrem, Iron Man (înot 3.8 km + bicicletă 180 km + alergare 42.2 km), în 2009 şi 2010, Daniel este un exemplu de perseverenţă şi succes: “La Iron Man, am ţinut să trec linia de finish cu steagul României deasupra capului. La acel moment am fost primul sibian care a parcurs distanţa completă a unui Iron Man. Totul este posibil cu antrenament şi determinare. Nu uitaţi, vă aştept duminică, 27 septembrie, la Duathlon Challenge. ”, a declarat Daniel.

Duminică, 27 septembrie 2015, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se va desfăşura Duathlon Challenge, o acţiune inedită pentru Sibiu, un concept testat în 2014 pentru prima oară pe aleile Muzeului şi care s-a dovedit a fi un succes. Anul acesta la cea de-a doua ediţie, Duathlon Challenge provoacă sibienii la mişcare în cadrul unei competiţii de îmbinare a alergării cu mersul pe bicicletă, în echipe de câte 2 sau 3 persoane.  Astfel, cei interesaţi sunt aşteptaţi să se înscrie la una dintre cele 5 categorii de concurs: masculin 20km, feminin 20km, mixt 20 km, family 20 km şi extreme 30 km.

Doi câte doi sau trei câte trei, iubitorii de mişcare vor lua startul în jurul orei 10.00 din zona scenei de pe lacul din Muzeu, având la dispoziţie una sau două biciclete, în funcţie de categoria de concurs aleasă. Cei doi, respectiv trei, membri ai echipei pot face schimb de roluri (alergător şi biciclist) pe parcursul traseului, cu scopul de a obţine la Finish cel mai bun timp cumulat al echipei. Nu vor lipsi trofeele, medaliile, diplomele şi premiile din partea sponsorilor.

Search